Parcare la Șotron 2023
Știri

Parcare la Șotron 2023

Dragi participanți,

Accesul și parcarea mașinilor în curtea Muzeului „Mihail Sadoveanu” și pe trotuarele din apropiere sunt strict interzise. Încurajăm folosirea mijloacelor alternative sau de transport în comun.

În plus, prin bunăvoința USAMV Iași, mașinile celor care participă la festival pot staționa în parcarea Direcției Sanitare Veterinare (Aleea Mihail Sadoveanu nr. 8, la 100 m distanță de intrarea la festival). Acolo este loc pentru toate mașinile. Voluntarii noștri și Poliția Locală Iași vă vor semnala accesul în parcare.

Chiar în fața muzeului este stația de autobuz pentru linia 36. Totodată, de la Agronomie, capăt de linie pentru numeroase autobuze și tramvaie (42, 52, 1, 8, 9, 13), sunt aproximativ 700 de metri până la muzeu, o plimbare foarte plăcută.

Trotuarele sunt pentru pietoni. Vă rugăm să acționați responsabil pentru respectarea drepturilor de deplasare a bătrânilor, persoanelor cu dizabilități și a cărucioarelor pentru copii.

Mulțumim, Direcția Agricolă Județeană pentru ajutor!