Trei autoare de cărți pentru copii vin la Șotron. Festivalul copilăriei
În perioada 1-3 iunie, la Muzeul „Vasile Pogor” vor avea loc întâlniri cu autoare de cărți pentru copii în cadrul celei de a V-a ediții a Șotron. Festivalul copilăriei.
Vineri, 1 iunie, în intervalul 14:00-16:00, cea mai tânără autoare de cărți pentru copii, Delia Calancia, va susține un atelier de povești și desene. La vârsta de 9 ani a publicat la Editura Humanitas cartea ilustrată cu propriile desene O zi din Viața Deliei, ce a fost un succes instant. Delia le va citi copiilor, îi va atrage în câteva jocuri pe copii și pe părinți și va desena împreună cu aceștia.
Sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 11:00, autoarea Cristina Andone va susține atelierul „Cum se fac poveștile” cu revista Fabulafia, ce își propune să-i apropie pe copii de lectură și, în același timp, să le cultive educația vizuală. Cristina Andone este scriitor, activist educațional și trainer de creativitate. Cărțile sale, Povești din Pădurea Muzicală, au fost vândute în peste 120.000 de exemplare.
Duminică, 3 iunie, începând cu ora 11:00, va avea loc lansarea volumelor „Verde ca pepenele și cele șapte mioare” (dramaturgie pentru copii) și „În grădina de la moară” (poezii pentru suflete de copii), în prezența autoarei Mădălina Rotaru. Absolventă de Științe Politice, Mădălina Rotaru a debutat ca autor în anul 2011, iar singura politică pe care o agreează este cea a jocului cu desenele, rimele și poveștile pentru copii. La Editura Casa de Pariuri Literare are propria colecție, intitulată „Cărțile Mădălinei”.
Şotron. Festivalul copilăriei este cel mai mare eveniment pentru copii din zona Moldovei, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași în perioada 1-3 iunie 2018, în Grădina Muzeului „Vasile Pogor” și pe strada Vasile Pogor.